Șurub cu cap hexagonal DIN931, placat cu zinc, gradul 8.8 10.9

Elementele de fixare de înaltă rezistență vor produce o textură clară după galvanizare. Necesită o atenție specială.

Fragilizarea prin hidrogen este de obicei caracterizată prin fracturare întârziată sub stres. Au existat arcuri, șaibe, șuruburi, arcuri în tablă și alte piese galvanizate de automobile, care, în câteva ore după ce ansamblul a fost spart, au înregistrat o proporție de fractură de 40% ~ 50%. În procesul de utilizare a pieselor placate cu cadmiu dintr-un produs special, a existat o fisură discontinuă, fiind rezolvată o problemă cheie la nivel național și fiind elaborat un proces strict de dehidrogenare. În plus, există unele cazuri de fragilizare prin hidrogen care nu prezintă fenomenul de fractură întârziată, cum ar fi: la elementele de fixare galvanică (sârmă de oțel, sârmă de cupru) din cauza numeroaselor electroplacări și decapare, penetrarea hidrogenului este mai gravă, adesea aparând în utilizare o cută care va produce fenomenul de fractură fragilă; după mai multe cromări, dornul unei arme de foc cade la pământ și se rupe; unele piese călite (tensiuni interne mari) se vor fisura la decapare. Aceste piese sunt puternic hidrogenate și se fisurează fără stres extern, ceea ce nu mai poate fi folosit pentru a restabili rezistența inițială prin dehidrogenare.

Cu cât rezistența materialului este mai mare, cu atât este mai mare sensibilitatea la fragilizarea prin hidrogen. Acesta este un concept de bază care trebuie clarificat de către tehnicienii în tratarea suprafețelor la elaborarea specificațiilor procesului de galvanizare. Oțelurile cu rezistența la tracțiune σb>105 kg/mm2 impuse de standardele internaționale ar trebui supuse solicitării de pre-acoperire și tratamentului de dehidrogenare post-acoperire în mod corespunzător. Industria aeronautică franceză necesită un tratament de dehidrogenare corespunzător pentru piesele din oțel cu rezistența la curgere σs>90 kg/mm2.

Datorită bunei corespondențe dintre rezistența oțelului și duritate, este mai intuitiv și mai convenabil să se aprecieze sensibilitatea materialului la fragilizarea prin hidrogen în funcție de duritate decât în ​​funcție de rezistență. Deoarece un proces perfect de desenare și prelucrare a produsului ar trebui să fie marcat cu duritatea oțelului. În procesul de galvanizare, am constatat că duritatea oțelului în jurul valorii de HRC38 a început să prezinte riscul de fractură prin fragilizare prin hidrogen. Pentru piesele mai mari de HRC43, dehidrogenarea trebuie luată în considerare după galvanizare. Când duritatea este în jurul valorii de HRC60, tratamentul de dehidrogenare trebuie efectuat imediat după tratamentul de suprafață, altfel piesele din oțel vor crăpa în câteva ore.